Pasiunea pentru natură şi spiritul practic

Autor: Ioana Petrache

Cred că un oraș cu adevărat verde nu este doar un oraș în care există vegetație. Este un oraș în care oamenii au posibilitatea să intre în contact cu natura, să o îngrijească, să înțeleagă cum funcționează și, mai ales, să construiască împreună în jurul ei.

De aceea, una dintre direcțiile în care aleg să mă implic este crearea și dezvoltarea grădinilor comunitare.Pentru mine, grădina comunitară nu înseamnă doar un teren pe care se cultivă ceva legume, fructe, plante aromatice sau flori. Este un spațiu viu, aflat la intersecția dintre horticultură, peisagistică, ecologie urbană, educație și viață comunitară. Este unul dintre puținele locuri ale orașului în care oameni care poate nu s-ar fi cunoscut niciodată ajung să lucreze împreună, să facă schimb de experiență și să aibă grijă de un bun comun, în armonie şi cu zâmbet sincer.

 

HortiURB – de la un teren la o comunitate

Unul dintre proiectele în care m-am implicat direct și care, încă din etapa de implementare, a devenit un exemplu de bună practică în domeniu, este HortiURB – grădina comunitară colectivă, realizată pe un teren al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, în cadrul Facultății de Horticultură, în cadrul campusului deschis publicului.

HortiURB a pornit de la ideea pe care Ştefania Cerbu, preşedinta ASFH a îmbrăţişat-o imediat şi a încrederii domnului Decan al Facultăţii de Horticultură, Prof. Dr. Adrian Asănică, care a susţinut proiectul. Se construieşte frumos, din primul an, când proiectul este finanțat de În ZONA TA, acțiune a Platformei de Mediu pentru București, program strategic al Fundației Comunitare București și ING Bank.

În jurul grădinii s-a format o comunitate de peste 150 de voluntari, oameni din zonă, studenți și persoane interesate de horticultură, natură și un mod diferit de a trăi în Bucureşti. Împreună plantăm, construim, îngrijim grădina și, în același timp, socializăm și învățăm, în cadrul activităţilor pe care le organizăm, dar şi în timpul liber petrecut.

Aici, grădinăritul devine o formă de educație practică. Învățăm despre sol și fertilitatea lui, compost, plante comestibile, arbori și arbuști fructiferi, biodiversitate, polenizatori, utilizarea responsabilă a apei sau adaptarea grădinii la temperaturile tot mai ridicate ale orașului.

Dar aici cultivăm şi comunitatea, o mică oază de bine, de interese comune, de respect şi încredere, de bunăvoinţă şi mici reuşite, care ne fac mai fericiţi.

HortiURB înseamnă activități în aer liber, workshopuri, întâlniri și muncă făcută împreună, dar și bucuria foarte simplă de a vedea crescând ceea ce ai plantat și, în cele din urmă, de a împărți roadele grădinii.

Este o grădină colectivă în adevăratul sens al cuvântului: nu doar terenul este comun, ci și responsabilitatea, experiența, cunoașterea și rezultatele.

Învățăm și din experiența altor orașe europene

În paralel cu experiența practică HortiURB, fac parte din grupul de lucru pentru redactarea regulamentului destinat grădinilor comunitare lotizate și colective, care urmează să fie implementat de Primăria Sectorului 1 din București.

Consider că un asemenea program nu trebuie construit numai teoretic. Grădinile comunitare europene au deja decenii de experiență, iar această experiență ne poate ajuta enorm!

De aceea, am vizitat mai multe grădini comunitare din Europa și am discutat direct cu administratori ai acestora și cu reprezentanți municipali. Am urmărit nu doar ceea ce funcționează bine, ci și dificultățile întâlnite în timp.

Cum este atribuit terenul? Cine poate primi o parcelă? Ce diferență există între o grădină lotizată și una cultivată colectiv? Cum e asigurată apa? Cum sunt gestionate spațiile și echipamentele comune? Ce obligații au grădinarii? Cum sunt prevenite abandonarea parcelelor, conflictele sau transformarea grădinii într-un spațiu privat? Ce responsabilități rămân administrației publice și ce responsabilități sunt transferate comunității?

Sunt întrebări aparent administrative, dar răspunsurile la ele pot determina succesul sau eșecul unei grădini comunitare.

Scopul acestor vizite și discuții este tocmai acesta: să aducem în București şi în România modele care și-au demonstrat eficiența și, în același timp, să învățăm din greșelile altora, fără să fie nevoie să le repetăm.

De ce au nevoie orașele de grădini comunitare?

Orașele contemporane se confruntă simultan cu probleme ecologice și sociale: temperaturi din ce în ce mai ridicate, soluri degradate și impermeabilizate, pierderea biodiversității, gestionarea dificilă a apei pluviale, dar și izolare socială, sedentarism și slăbirea relațiilor dintre oamenii care locuiesc în același cartier.

Grădinile comunitare nu rezolvă singure aceste probleme. Dar pot deveni o parte importantă a răspunsului.

Ele introduc sol viu și vegetație productivă în țesutul urban, oferă hrană și habitat pentru insecte și alte organisme, pot contribui la infiltrarea apei și la ameliorarea microclimatului și creează spații în care locuitorii participă direct la administrarea mediului în care trăiesc.

În același timp, produc ceva ce nu poate fi măsurat doar în metri pătrați de spațiu verde: relații între oameni.

Un parc poate fi un loc în care oamenii stau unii lângă ceilalți. O grădină comunitară îi poate face să lucreze unii împreună cu ceilalți. Această diferență esențială poate modela viaţa noastră urbană către o stare de împlinire, de satisfacţie şi sănătate fizică şi mintală.

Credo

Cred că orașul sustenabil nu se construiește doar pentru oameni, ci împreună cu oamenii!

Cred în spațiile verzi care nu sunt doar decorative, ci vii, productive, biodiversificate și participative. Cred că un petic de pământ cultivat împreună poate produce mult mai mult decât hrană: poate produce cunoaștere, responsabilitate, apartenență și comunitate.

Și mai cred că peisagistica şi horticultura în spaţiile publice şi colective ne oferă o lecție de care orașele au mare nevoie: aceea că lucrurile durabile apar datorită pasiunii şi eforturilor constante. Ele trebuie pregătite, cultivate, îngrijite și transmise mai departe.

Grădinile comunitare ca infrastructură a orașului

Mi-aș dori ca, în anii următori, să nu mai privim grădinile comunitare ca pe inițiative izolate sau experimente simpatice, ci ca pe o componentă firească a infrastructurii verzi și sociale a orașului. Cadrul legal este acum nu doar permisim în acest sens, ci şi obligatoriu (vezi legile nr. 24/2007, 101/2025, 169/2026).

Terenuri publice potrivite, curți ale instituțiilor, spații universitare sau alte suprafețe urbane pot deveni locuri productive și comunitare dacă există un cadru clar de administrare și dacă oamenilor li se oferă posibilitatea reală de a participa.

Experiența HortiURB îmi confirmă un lucru simplu: atunci când oamenilor li se oferă un loc în care pot construi ceva împreună, ei vin. Plantează. Învață. Se cunosc. Revin.

Iar treptat, terenul se transformă în grădină și grupul de oameni se transformă în comunitate.

Acesta este, de fapt, cel mai important şi durabil rod al unei grădini comunitare!

 

© Ioana Petrache, 2026, Horticultura Urbană

Se citează cu permisiunea autorului.